Connect with us

Sport

Gimnastică: Laurențiu Nistor, accidentat la spate, a fost scos cu targa din sala de concurs

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi.

Published

on

Sportivul Laurențiu Nistor, primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, a suferit, miercuri, o accidentare la spate în urma exercițiului său la bară fixă și a fost scos cu targa din sală de echipa de medici.

La câteva secunde de la începerea exercițiului, Laurențiu Nistor a ratat prinderea barei și a căzut pe burtă la mare distanță de aparat. Rămas nemișcat, sportivul a fost imediat înconjurat reprezentanții staff-ului lotului României și de o echipă de medici. El le-a comunicat acestora că accidentarea a survenit la spate, iar medicii au decis să îi imobilezeze gâtul. Nistor a petrecut câteva minute nemișcat pe saltea, până când medicii l-au scos pe targă, în aplauzele de susținere ale spectatorilor prezenți la Sala Polivalentă.

Accidentarea a survenit chiar în fața președintelui Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, acesta plecând din sală pentru a se interesa de situația sportivului.

Laurențiu Nistor a fost primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, în a doua subdiviziune de calificări. El a încheiat prima rotație la bară fixă și urma să mai concureze și la paralele.

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: miercuri — calificări masculin și ceremonia de deschidere (10,00-20,40), joi — calificări feminin (10,00-20,30), vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).
AGERPRES (editor: Marius Țone)

sursa:agerpres.ro

ULTIMA ORĂ

International12 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National13 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National13 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National13 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National13 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional13 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional13 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON