Connect with us

Regional

Gorj: Verificări la agenți economici, terase și în mijloace de transport

Published

on

Prefectul de Gorj a dispus ample verificări, pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, în județ. Spitalele sunt pline, dar în, continuare, regulile de distanțare sunt încălcate.

În ultimele 24 de ore, au acționat, în zonele aglomerate, echipaje mixte, formate din polițiști jandarmi și reprezentanți ai altor instituții abilitate. Au fost vizate unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. Au fost verificați 270 de agenți economici, precum și alte 29 de zone de interes, pe raza întregului județ.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 42.000 de lei, dintre care 69 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare totala de 3.500 de lei.

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National3 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional3 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional3 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional4 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional4 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional4 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON