DE ACTUALITATE

Gradaţii de merit pentru profesori

Cadrele didactice din Dolj ce au rezultate deosebite la catedră vor beneficia şi în acest an de gradaţii de merit. Profesorii care îşi doresc obţinerea unui spor salarial de 25%, îşi pot depune dosarele pentru obţinerea unui aviz la nivelul şcolii, în vederea participării la concurs până pe 3 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj vor evalua activitatea candidaţilor înscrişi pentru acordarea gradaţiei de merit, rapoartele de autoevaluare, susţinute prin documente doveditoare, din perioada 1 septembrie 2009 ? 31 august 2013.

În schimb, în  învăţământul preuniversitar gorjean nu se vor acorda gradaţii de merit în acest an. Decizia a fost luată la începutul săptămânii, în Comisia Paritară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Doar 8 cadre didactice urmează să se pensioneze în 2014 şi pentru că numărul gradaţiilor ar fi fost destul de mic, comisia a decis să le păstreze pentru anul viitor. Gradaţia de merit reprezintă o creştere de 25% la salariu, acordată pe o perioadă de cinci ani. Anul trecut, peste 200 de profesori din Gorj au beneficiat de o astfel de gradaţie.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Studen?i Craioveni califica?i in finala europeană a Cupei Mondiale Freescale

Trei studen?i ai Universităţii din Craiova s-au calificat la finala europeană a Cupei Mondiale Freescale care se va desfăşura între...

Închide