Connect with us

National

Grădina Etno Botanică

5.966 de colete, în valoare de aproximativ 1.800.000 de lei.

Published

on

tanar-bagat-in-spital-de-etnobotanice-cineva-a-vrut-sa-ma-jefuiasca-si-mi-a-dat-o-tigara_size6

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. au documentat activitatea unei grupări infracţionale organizate cu preocupări pe linia traficului şi consumului ilicit de substanţe cu efecte psihoactive.

În urma a 37 percheziții efectuate astăzi, au fost ridicate 29 de kilograme de fragmente vegetale, sume mari de bani, electonice și diverse obiecte folosite la porţionarea şi ambalarea drogurilor, fiind identificate și două laboratoare clandestine.

În dimineața zilei de 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminbalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, sub coorodonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 37 de percheziții domiciliare (în București și în județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Maramureș, Neamț și Cluj).

A fost vizată o grupare infracțională organizată, cu preocupări pe linia traficului și consumului ilicit de substanțe cu efecte psihoactive.

Activitatea acesteia a condus la formarea unor adevărate reţele de distribuitori locali în mai toate oraşele ţării, fie individual, fie în grup, care, achiziţionând cantităţi importante de substanţe cu efecte psihoactive, le-ar fi repus în vânzare, obţinând la rândul lor profituri substanţiale.

În fapt, în cursul anului 2014, s-a constituit un  grup infracţional  organizat  pe trei paliere şi format din mai mulţi membri. Astfel, primul palier ar fi coordonat activitatea de procurare a substanţelor psihoactive din afara României, introducerea acestora în ţară, expedierea către palierul doi al grupării, care se ocupa cu porţionarea şi ambalarea acestora, precum şi activitatea de livrare a acestora prin intermediul unor societăţi de curierat, prin intermediul membrilor din palierul trei. De asemenea, unul dintre paliere a avut ca atribuţii înfiinţarea unui site, pe care să se facă reclamă produselor etnobotanice,preluarea comenzilor şi identificarea unor persoane care să expedieze coletele către dealeri locali sau consumatori.

Din investigații a reișit faptul că, în perioada septembrie 2014 – mai 2015, ar fi fost distribuite la nivel naţional, 5.966 de colete, în valoare de aproximativ 1.800.000 de lei.

În urma percheziţiilor desfăşurate, au fost identificate două laboratoare clandestine, primul pentru porţionarea şi ambalarea fragmentelor vegetale, iar cel de-al doilea pentru tratarea – condiţionarea fragmentelor vegetale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Totodată, au fost ridicate elecronice (4 laptop-uri, 25 de telefoane mobile, 4 cartele SIM, 4 stick-uri, o tabletă, o imprimantă), 29 kg. de fragmente vegetale, bani (6.480 de lei, 305 euro), 3 cântare, facturi şi înscrisuri, măşti pentru gaze, un dispozitiv profesional de tăiat, 3 carduri bancare, bilete de tren, ambalaje, un aparat de sigilat folie,15 canistre de câte 5 litri ce au conţinut o substanţă cu miros înţepător, 8 flacoane a câte un litru, pline cu alcool izopropilic, sigilate, un recipient din plastic cu capacitate de 1.000 de grame cu un praf alb şi alte obiecte folosite pentru tratarea materialelor vegetale.

De asemenea, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a două  autoturisme.

În urma percheziţiilor, 6 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vâlcea și 41 persoane la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Neamț, pentru a fi audiate, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând si disimulând că acestea sunt autorizate.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Depratamentului de Informații și Protecție Internă.

La activități au participat și polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Oradea, Zalău și Maramureş, Bacău, Suceava, Oradea Cluj și Vrancea, luptători de acţiuni speciale și jandarmi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: Poliţia Română