Connect with us

International

Grecia: Transportul urban intrerupt din cauza unei greve!

Sindicaliştii eleni sunt nemulţumiţi de noile măsuri de austeritate aprobate de către guvern, la solicitarea creditorilor internaţionali.

Published

on

               În Grecia, transportul urban va fi întrerupt de la ora 11.00 până după-amiază, din cauza unei greve grevei a sindicatelor din domeniu, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, care îi sfătuieşte pe românii aflaţi la Atena să se informeze din timp despre circulaţia mijloacelor de transport în comun. Protestul de astăzi urmează altor manifestaţii ale sindicaliştilor eleni, nemulţumiţi de noile măsuri de austeritate aprobate de către guvern, la solicitarea creditorilor internaţionali. Reuters aminteşte că miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat eliberarea unei tranşe de 10,3 miliarde de euro pentru Grecia, recunoscând astfel reformele fiscale dureroase adoptate de coaliţia de stânga a premierului Alexis Tsipras. Banii, dar şi alte măsuri pentru reducerea datoriilor, scutesc Uniunea Europeană de o nouă criză grecească în acest an, la mai puţin de douăsprezece luni, după ce Atena s-a aflat pe punctul de a fi exclusă din zona euro.