Connect with us

Regional

Grupul 7 al Termocentralei Turceni, pus in functiune

Masura a fost impusa prin hotarare de Guvern.

Published

on

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis punerea în funcțiune a grupului 7 al Termocentralei Turceni în urma unei solicitări a Dispeceratului Energetic Național, prin hotărâre de Guvern, pentru trecerea perioadei de vârf de iarnă, respectiv pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și stabilitate a sistemului, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Elena Zamfir, potrivit Agerpres. Precizarea vine ca urmare a unui comunicat de presă remis marți de organizațiile de mediu Greenpeace și Bankwatch prin care anunță că au sesizat Garda de Mediu Gorj pentru faptul că, în cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost repornit grupul 7, care își epuizase încă din 2014 perioada de funcționare și nu mai are autorizație de mediu.