Connect with us

Sport

Guvernul francez va decide dacă va fi public în tribunele de la Roland Garros

Published

on

Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), Bernard Giudicelli, a declarat că prezenţa publicului, la turneul de la Roland Garros, amânat patru luni, din cauza pandemiei de coronavirus, va depinde doar de guvernul francez. Grand Slam-ul pe zgură de la Paris, programat iniţial între 27 mai – 7 iunie, a fost amânat pentru perioada 20 septembrie – 4 octombrie. ”Nu optăm pentru varianta de a organiza turneul cu porţile închise, pentru că Roland Garros, ca orice alt Grand Slam, este o reuniune între jucători şi public, iar asta dă magia turneului”, a spus oficialul francez.

Tenisul profesionist a fost suspendat, în martie, din cauza pandemiei de coronavirus, iar turneele oficiale vor fi reluate, cel mai devreme, în luna august.