Connect with us

National

Guvernul României a fost anunţat oficial că Parlamentul European o propune pe Kovesi

Published

on

Antonio Tajani a trimis vineri seară scrisoarea de notificare prin care anunţă că Laura Codruţa Kovesi este candidata PE la funcţia de procuror-şef european.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis vineri lui George Ciamba, ministrul român al afacerilor europene şi preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care îl anunţă că Laura Codruţa Kovesi este candidata PE pentru funcţia de procuror-şef european şi, de asemenea, îi comunică componenţa echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuţii cu Consiliul.

Tajani a anunţat trimiterea scrisorii pe Twitter, pe care de altfel a şi postat-o pe contul său oficial de preşedinte al PE.

“Laura Codruţa Kovesi este candidata @Europarl_EN pentru Biroul Procurorului Public European. Are toate calităţile necesare pentru a face o treabă foarte bună. Avem nevoie de mai multe femei exemplare ca ea în poziţii de conducere”, a postat Tajani pe contul să de Twitter.

În scrisoare, Tajani reaminteşte că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit, plecând de la o listă scurtă de candidaţi calificaţi întocmită de comitetul de selecţie al EPPO.

De asemenea, preşedintele PE reaminteşte că în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăţi civile şi control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruţa Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidaţii săi Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).

“La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori (…) să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european”, se mai menţionează în scrisoare.

Cei trei eurodeputaţi mandataţi să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (Grupul Partidului Popular European – PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (Grupul Verzilor), vicepreşedintă a Comisiei LIBE.

Sursa: Agerpres


ULTIMA ORĂ

Sport15 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National15 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional16 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional16 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional16 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional16 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional17 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON