Connect with us

National

În cazul epidemiei de pestă porcină africană, România va primi fonduri pentru despăgubiri şi de la Comisia Europeană

Peste 1.600 de dosare de despăgubire au fost depuse de persoanele care au fost nevoite să îşi sacrifice porcii.

Published

on

Peste 1.600 de dosare de despăgubire au fost depuse de persoanele care au fost nevoite să îşi sacrifice porcii din gospodării sau ferme din cauza epidemiei de pestă porcină africană. Doar 83 dintre acestea au fost achitate până acum, valoarea lor fiind de peste 200.000 de lei. Ministrul Agriculturii, Petre Daea a precizat că România va primi fonduri pentru despăgubiri şi de la Comisia Europeană. În ceea ce priveşte măsurile aplicate pentru combaterea epidemiei de pestă porcină, Petre Daea a explicat că a apelat la sprijinul unor specialişti din ţări europene care s-au confruntat, la rândul lor, cu astfel de situaţii. În zece judeţe din nord-vestul şi sud-estul ţării există focare de pestă porcină africană şi se estimează că numărul animalelor sacrificate se va ridica la 300.000, după ce astăzi a început eutanasierea celor 140.000 de porci dintr-o fermă din judeţul Brăila, a doua ca mărime din Europa.

ULTIMA ORĂ

Regional11 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional11 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International11 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National11 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National11 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National12 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional12 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON