Fie că propun limitarea numărului de mașini, fie că merg până la interzicerea completă a autoturismelor cu motoare diesel și pe benzină într-un anumit orizont de timp, autoritățile din multe țări vin cu mai multe propuneri, potrivit Weforum.org.
O soluție pe termen scurt este și aceea a interzicerii totale a circulației mașinilor în anumite orașe sau zone ale orașelor, soluție anunțată deja de autoritățile locale din multe orașe europene și nu numai.
Madrid
Anul trecut, primarul Madridului, Manuela Carmena, anunța un plan de a elimina mașinile din centrul orașului. Astfel, până în mai 2019, pe principala arteră comercială din capitala Spaniei, Gran Via, vor circula doar biciclete, autobuze și taxiuri, urmând ca, până în 2025, Madridul să interzică complet mașinile cu motoare diesel.
Inițiativa face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a numărului de mașini din oraș, care prevede și amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă regulile și taxe mai mari de parcare pentru mașinile care poluează.
Oslo
Autoritățile din Oslo intenționează să interzică permanent circulația mașinilor în centrul orașului până în 2019, cu șase ani înainte ca o interdicție asemănătoare să intre în vigoare la nivel national în Norvegia.
Capitala Norvegiei va investi masiv în transportul public ecologic și va înlocui aproape 60 de km de drumuri pentru mașini cu piste de biciclete.
Hamburg
Și autoritățile din orașul german Hamburg planuiesc să le dea bătăi de cap șoferilor. În oraș vor exista mai multe piste de biciclete și zone pietonale decât străzi care să permit accesul mașinilor. Astfel, deși nu intențioenază să interzică mașinile, municipalitatea speră ca, în umrătorii 20 de ani, numărul acestora să se injumătășească, pentru că zonele în care acestea vor putea circula vor fi foarte puține.
Copenhaga
 
În Copenhaga deja circulă foarte multe biciclete, iar planul este ca numărul acestora să crească în defavoarea mașinilor. În prezent, jumătate din populația orașului merge cu bicicleta la serviciu în fiecare zi, datorită zonelor destinate doar bicicliștilor, amenajate încă din anii ’60. Capitala daneză are mai mult de 250 de km de piste de biciclete și procentul cel mai scazut de proprietari de mașini din Europa.
Planul pentru viitor este construirea unei “autostrăzi” pentru biciclete, care să lege suburbiile și orașele invecinate de Copenhaga. Orașul vrea, de asemenea, ca până în 2025, să elimine complet emisiile de dioxid de carbon.
Paris
Parisul vrea să interzică mașinile diesel și să dubleze numărul pistelor pentru biciclete. Când capitala franceză a restricționat circulația mașinilor după numărul de înmatriculare, în 2014, poluarea a scăzut cu 30%. Acum, orașul vrea să descurajeze circulația mașinilor în centru. Din 2016, șoferii care au mașini fabricate înainte de 1997 nu mai au voie să cuircule cu mașinile în centru în zilele săptămânii, iar dacă o fac, amenzile sunt imense.
Atena
În decembrie 2016, și capitala Greciei, Atena, a anunțat că va interzice circulația mașinilor diesel, până în 2025, în încercarea de a îmbunătăți calitatea aerului. Municipalitatea a interzis deja circulația mașinilor diesel în centru în funcție de numerele de înmatriculare, dar obiectivul este interzicerea complete în anii următori.
Londra
Și Londra a anunțat că va interzice mașinile diesel până în 2020. Până atunci, circulația mașinilor diesel în cele mai aglomerate zone ale orașului este taxată cu 10 lire pe zi. În anumite zone ale capitalei Marii Britanii, mașinile diesel sunt deja interzise și intenția este interzicerea tuturor mașinilor, în viitorul apropiat.
Bruxelles
Majoritatea străzilor care duc spre centrul Bruxelles-ului – de la cladirea Bursei și până la Rue Neuve, cea mai mare arteră comercială din capitala Belgiei, au fost dintotdeauna destinate pietonilor. Este a doua cea mai mare zonă fără mașini dintr-un oraș european, după Copenhaga.
Chengdu
O firmă de arhitectură din Chicago vrea să schimbe fața orasului Chengdu, China fiind cea mai poluată țară din lume. Arhitecții americani au contruit o zonă rezidențială în care este mai ușor să mergi pe jos decât să conduci, cu toate utilitățile la o distanță de doar 15 minute de mers. Deși autoritățile din Chengdu nu intenționează să interzică mașinile complet, acestea vor avea acces pe doar o jumătate din străzile orașului.
Mexico City
Mexico City vrea să interzică circulația a 2 milioane de mașini în centru. În apilie 2016, guvernul local din capitala Mexicului a decis să restricționeze circulația mașinilor în centrul orașului pe baza plăcuțelor de înmatriculare. Decizia a fost luată pentru limitarea poluarii.
Vancouver
 
În timp ce majoritatea orașelor menționate anterior caută metode pentru interzicerea forțată a mașinilor, Vancouver încearcă să convingă un număr cât mai mare de rezidenți să folosească mai mult transpotul în comun sau să meragă pe jos.
Potrivit unui raport al Națiunilor Unite, în 2015, jumătate din locuitorii din Vancouver foloseau transportul în comun sau mergeau pe jos și cu bicicleta. Spre comparație, în Seattle doar 21% din populație folosea transportul în comun, iar în Philadelphia, 27%. Acest lucru se datorează și faptului că principalele artere ale orașului sunt destinate doar pietonilor, iar autoritățile au extins masiv rețeaua de piste pentru biciclete.
New York
 
Deși New York City nu intenționează să interzică mașinile prea curând, municipalitatea amenajează tot mai multe piste pentru biciclete și zone pentru mers pe jos și încurajează folosirea transportului în comun.
Porțiuni mari din Times Square, Herald Square și Madison Square Park sunt destinate doar pietonilor. De asemenea, trei sâmbete din august, mii de oameni participă la Summer Streets, un eveniment anual în timpul căruia este interzisă circulația mașinilor pe toate străzile care leagă Central Park de Podul Brooklyn.