Connect with us

National

In memoriam Dumitru Fărcaș (audio)

„Bolnavul incurabil de ţară”

Published

on

Dumitru Fărcaș (12 mai 1938, Groșii Băii Mari, județul Maramureș-7 august 2018, Cluj-Napoca)

Dumitru Fărcaș, considerat cel mai bun taragotist din Ardeal și unul dintre cei mai îndrăgiți instrumentiști din România, s-a născut la 12 mai 1938, în Groșii Băii Mari din județul Maramureș.

Face parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. În 1956 a fost descoperit de Mihai Guttman, fostul director al Liceului de Muzică din Cluj. Acesta bătătorea toate cărările din satele ardelene, în căutarea de elevi. Mai întâi l-au pus la flaut, apoi la contrabas. După absolvirea Liceului de Muzică, în anul 1960, Dumitru Fărcaș s-a angajat ca instrumentist la Ansamblul folcloric Maramureşul din Baia Mare. Acolo l-au dorit, dar în postura de taragotist. Postul de oboist era ocupat. A trebuit să se recalifice rapid: „M-am pus la punct într-o săptămâna cu noul instrument”. Aici a avut ocazia să concureze cu marii artişti ai vremii, Gheorghe Zamfir, Ion Drăgoi, Toni Iordache.

În 1960, a intrat ca solist în Ansamblul de cântece şi dansuri „Maramureşul” din Baia Mare, alături de Felician Fărcaşu, Victoria Darvai, Nicolae Săbău, Iacobina Vlad. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de Cultură a studenților din Cluj care, în scurtă vreme, avea să devină prima trupă studenţească de folclor din Transilvania. Cu ea a cutreierat lumea în lung şi-n lat. Din Australia până în Canada, din Argentina până în Coreea de Nord.

Din 1962 până în 1967, Dumitru Fărcaș  urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.

Dumitru Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif  Milu. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

La 24 de ani, Dumitru Fărcaş a fost remarcat de Maria Tănase după ce a câştigat un concurs la Bucureşti în care a avut mari rivali, între care Gheorghe Zamfir, Ion Drăgoi, Toni Iordache, Ilie Udilă, Marcel Budală, Dumitru Zamfira. „Maria Tănase a venit la mine, m-a pupat pe obraji şi m-a întrebat de unde sunt” – povestea artistul:

 Din păcate, Maria Tănase avea să se stingă din viață 10 luni mai târziu, la 22 iunie 1963.

Dumitru Fărcaș a primit titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Phenian (Coreea de Nord) și al orașelor Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. A fost președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor. A primit, la 29 noiembrie 2002, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”, iar, la 7 februarie 2004, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaș a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. I-a cunoscut pe toţii preşedinţii ţării. Cu Ceauşescu a călătorit în Corea de Nord. „I-am cunoscut şi pe Băsescu şi pe Iliescu şi pe Constantinescu”, povestea artistul.

„Anonimul care cuprinde în cântece fantasmele, iubirile, pacea, spaimele, speranţele ardelenilor”; cel care „multiplică la nesfârşit mândria Ardealului, împărţind-o, plin de dragoste, întregii ţări; omul în ale cărui mâini „taragotul exersează o putere magică şi o forţă sugestivă ce trece de la magie la mister”; „bolnavul incurabil de ţară”, „Omul – taragot” aşa a fost numit, cu diverse ocazii, de către D. R. Popescu, Fănuş Neagu, Marcel Cellier, Florin Piersic sau Simion Pop, Dumitru Fărcaş.

Dumitru Fărcaș s-a stins din viață, în urma unui infarct, la data de 7 august 2018, la Cluj-Napoca.