Connect with us

Regional

În trei ani, irigații pentru 2 milioane de hectare

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat că Ministerul Agriculturii are ca obiectiv realizarea, până în 2020, a unor sisteme de irigaţii care să acopere o suprafaţă de două milioane de hectare.

Published

on

Aflat într-o vizită în județul Botoșani, ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, 10 iunie, că Ministerul Agriculturii are ca obiectiv realizarea, până în 2020, a unor sisteme de irigaţii care să acopere o suprafaţă agricolă de două milioane de hectare și că  sursele de apă şi canalele de irigaţii vor fi puse gratuit la dispoziţia fermierilor. Aceștia vor avea însă obligația să-și achiziţioneze sistemele de udare, fie cu fonduri proprii, fie în baza unor proiecte cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Petre Daea a făcut un apel la fermieri să se asocieze pentru a putea obţine mai uşor fonduri în vederea realizării de investiţii în sistemele de irigaţii.

ULTIMA ORĂ

Regional8 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional8 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International8 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National8 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National8 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National9 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional9 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON