DE ACTUALITATE

Incendiu in Craiovița Nouă!

Două anexe gospodărești, situate în apropierea Stației Triaj din Craiovița Nouă, au luat foc în această după-amiază.

Împarte cu prietenii tăi
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu, pe strada Pictor Aman din Timisoara, joi 15 iulie 2010. Flacarile au mistuit anexa unei case si magazia unei socitetati comerciale. ALEXANDRU HRENIUC / MEDIAFAX FOTO

Două anexe gospodărești, situate în apropierea Stației Triaj din Craiovița Nouă, au luat foc în această după-amiază.

Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de intervenţia a două echipaje ale Secției Pompieri Craiova, cu două autospeciale cu apă și spumă.

Nicio persoană nu a fost rănită, iar focul a afectat două adăposturi de animale, pe o întindere de 40 mp. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului.

“Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, Secţia de Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. În urma incendiului, a ars acoperişul confecţionat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri. Cauza probabilă a incendiului ar fi un foc deschis în spaţiu deschis”, au declarat reprezentanţii ISU Dolj, pentru Gazeta de Sud.

 

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Ambasadorul Austriei în România, la Prundeni

Astazi au avut loc lucrările Asociaţiei Administratorilor Publici din România.

Închide