Connect with us

Regional

Incendiu violent în Filiaşi

Un apartament dintr-un bloc cu 4 etaje a fost cuprins de flăcări

Published

on

În jurul orei 23.54, un apel venit prin 112 a anunţat producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 1 dintr-un bloc cu 4 etaje din oraşul Filiaşi.

Imediat la faţa locului au intervenit pompierii, din cadrul Punctului de Lucru Filiaşi cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj S.A.J.. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta cu violenţă în interiorul apartamentului, existând posibilitatea de propagare la întreaga clădire.

În sprijin, la faţa locului s-au deplasat forţe și mijloace din cadrul Secţiei de Pompieri Craiova cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă S.M.U.R.D., precum şi Grupa operativă. Din cauza pericolului existent şi degajării unor cantităţi mari de fum, s-a dispus măsura evacuării persoanelor din locuinţe, a unui număr de 35 persoane (30 adulţi şi 5 copii), 5 persoane au suferit intoxicaţii cu fum fiind transportate la spitalul din Filiaşi.

În urma incendiului, o persoană în vârstă 44 ani, de sex masculin, a fost găsită decedată. Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric.

ULTIMA ORĂ

Regional11 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional11 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport12 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional12 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional12 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional12 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional12 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON