Connect with us

Sport

Incep Campionatele Mondiale de gimnastica artistica!

Nouă medaliate olimpice la startul competiției feminine.

Published

on

Nouă medaliate olimpice, între care două din România – Larisa Iordache și Diana Bulimar -, vor fi prezente la startul competiției feminine din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică ediția 2015, programate între 23 octombrie și 1 noiembrie la Glasgow.

Șapte medaliate de la Londra 2012 — Gabrielle Douglas (SUA/aur în concursul individual compus și pe echipe), Alexandra Raisman (SUA/aur pe echipe și la sol), Viktoria Komova (Rusia/argint în concursul individual compus și pe echipe), Maria Paseka (Rusia/argint pe echipe, bronz la sărituri), Ksenia Afanasieva (Rusia/argint pe echipe), Larisa Iordache și Diana Bulimar (România/bronz pe echipe)—, plus două de la Beijing 2008 — Hong Un Jong (Coreea de Nord/aur la sărituri) și Oksana Șușovitina (Germania/Uzbekistan/argint la sărituri)—, se vor lupta pentru medaliile puse în joc la competiția din Scoția.

Federația Internațională de Gimnastică subliniază prezența la Mondialele de la Glasgow a reprezentantelor României. „O țară mică pe mapamond, România se numără în continuare printre marile puteri ale gimnasticii, la 40 de ani după ’10-le perfect’ al Nadiei Comăneci, la Jocurile Olimpice de la Montreal.

Dacă vedeta Cătălina Ponor, accidentată, a fost nevoită să renunțe să-și facă revenirea la Campionatele Mondiale de la Glasgow, echipa feminină poate conta pe mica sa perlă Larisa Iordache, medaliată cu argint în concursul individual compus de anul trecut”, scrie FIG într-o prezentare a competiției feminine de la CM 2015.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Agerpres