Connect with us

Regional

Începe distribuirea vaccinului hexavalent

Ministerul Sănătății a anunțat că va începe livrarea vaccinului hexavalent

Published

on

Ministerul Sănătății a anunțat că  începând cu data de 1 iunie, vor fi livrate către Direcţiile de Sănătate Publică județene 125.000 doze de vaccin hexavalent, după ce a fost semnat  un nou contract de achiziționare a serului ce a lipsit din cabinetele medicilor încă de la începutul lunii martie. Medicii de familie trebuie să înceapă programarea la vaccin a copiilor eligibili la grupele de vârstă 2-4-11 luni precum și a celor care nu au fost vaccinaţi până în prezent. Chiar dacă ministerul a anunţat că în toată ţara vor fi distribuite 125.000 de doze de vaccin, este foarte probabil ca din luna iulie să apară din nou probleme, dacă situaţia nu va fi reglementată la timp.

Vaccinarea reprezintă  cea mai ieftină și eficientă metodă de prevenire, combatere şi eliminare a numeroase boli infecto-contagioase însă, în România, acoperirea vaccinală este în  scădere. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri, pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită , atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii.  La aceste vaccinuri se pot adăuga cele pentru meningococ, pneumnococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren.

 

ULTIMA ORĂ

Sport10 minute ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National19 minute ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional27 de minute ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional46 de minute ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regionalo oră ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional2 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional2 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON