Connect with us

National

Începe recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari

Ministerul Apărării Naționale dă startul procesului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari.

Published

on

Ministerul Apărării Naționale informează printr-un comunicat că luni, 10 iulie va debuta prima etapă a procesului de recrutare și selecție a rezerviştilor voluntari ai Armatei României, cu selecționarea candidaților care doresc să încadreze funcții de soldați și gradați rezerviști voluntari. Recrutarea pentru posturile de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri rezervişti voluntari se va realiza în etapa a doua, după un calendar care va fi anunţat în timp oportun.

Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii se vor prezenta la sediul centrului militar județean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente:
a) actul de identitate, în original şi în copie;
b) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum șase luni înainte de data depunerii;
c) acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
d) permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
e) livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.

Pentru anul 2017 sunt disponibile aproximativ 2.200 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari, în 24 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Informații suplimentare se pot obține la adresa http://www.mapn.ro.