Connect with us

Evenimente

Începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar!

Dispoziţia de ridicare se încheie în trei exemplare.

Published

on

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial hotărârea care reglementează modul în care pot fi ridicate autovehiculele parcate neregulamentar, urmând ca noile reglementări să intre în vigoare după data de 20 ianuarie.

Mașinile nu pot fi ridicate dacă în acestea se află una sau mai multe persoane, însă șoferul este răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă atunci când se dispune ridicarea mașinii.

De asemenea, ridicarea vehiculului se dispune în scris, iar dispoziția de ridicare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informaţii: data, ora şi locul ridicării mașinii, gradul, numele şi prenumele poliţistului care dispune această măsură, precum şi unitatea din care acesta face parte, norma încălcată, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare şi marca vehiculului. Dispoziţia de ridicare se încheie în trei exemplare. Unul rămâne la polițist, unul este trimis primăriei, iar al treilea exemplar ajunge la persoana care solicită restituirea vehiculului.

Transportul la locul de depozitare se face numai pe platforme, iar depozitarea mașinilor se face numai în spaţii special amenajate de către primărie. Pe întreaga perioadă a depozitării, vehiculele ridicate se află în paza primăriei, care răspunde pentru avariile produse cu ocazia ridicării, transportului şi depozitării.

Transportul nu se mai execută dacă, între timp, proprietarul mașinii se întoarce și achită cheltuielile efectuate până în acel moment. Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului pentru operaţiunilor efectuate.

Dacă ridicarea mașinilor se va face pe durata a 24 de ore, atunci și programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate va fi asigurat prin serviciu continuu, tot pe durata a 24 de ore.