Connect with us

Regional

A început plata avansurilor din subvenţii

Published

on

A început plata avansurilor din subvenţii

 

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat luni, la Bacău, că din data de 16 octombrie începe plata avansurilor din subvenţii pentru cei peste un milion de fermieri care şi-au depus cererile de finanţare la APIA. ,,În următoarele două săptămâni 680 de milioane de euro vor ajunge în conturile fermierilor, adăugându-se celorlalte subvenţii în valoare de 618 milioane de euro venite pe Axa 2. Îmi iau această promisiune, de a face tot posibilul ca să nu fie întârzieri, având convingerea că principalul motiv pentru care în ultimii doi s-au înregistrat rezultate bune în agricultura românească este acela că am reuşit să plătim la timp toate aceste sume către fermieri.|? – a afirmat ministrul Daniel Constantin.

Ministrul Constantin a prezentat şi ,,o statistică de ultimă oră? în ceea ce priveşte comerţul cu produse agro-alimentare. ,,Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când lucrurile oricum au mers bine şi pe zona de export, cifra de exporturi cu produse agroalimentare a crescut cu 300 de milioane de euro. Aşa încât o să avem al doilea an consecutiv cu un export de produse agroalimentare superior importului. Este încurajator acest rezultat?, a subliniat ministrul Agriculturii. (AGERPRES)

ULTIMA ORĂ

Regional11 minute ago

„Craiova pe Biciclete”

Sport16 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National16 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional16 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional16 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional17 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional17 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON