Connect with us

International

Intrarea în Egipt, condiționată de efectuarea testului Covid-19

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile egiptene au anunțat că, începând cu data de 1 septembrie 2020, toți pasagerii curselor aeriene care intră în Egipt, prin orice aeroport, indiferent de statul din care se deplasează, trebuie să prezinte un test molecular (PCR) negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul acestui stat.

Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe precizează că intrarea pe teritoriul Egiptului va fi permisă persoanelor care sosesc din România, în baza prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Egipt.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile egiptene, această normă va fi impusă și pasagerilor aflați în tranzit pe aeroporturile din Egipt, chiar dacă statul de destinație finală nu impune prezentarea unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Informații cu privire la noua măsură sunt disponibile la următorul link https://cairo.mae.ro/local-news/1136.