Connect with us

National

Inundații în zeci de localități din 15 județe

Au fost afectate 53 de case, 85 de anexe gospodăreşti, 639 fântâni, 5 poduri, 34 de beciuri, un drum naţional şi cinci drumuri judeţene

Published

on

Potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, urmare a manifestării fenomenelor hidrologice, au fost afectate 71 de localităţi din 15 judeţe (Argeş, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dolj, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Prahova, Olt, Teleorman, Vaslui) şi municipiul Bucureşti.

În localitatea Homorod (Braşov) au fost evacuate preventiv 6 persoane în locuinţele cărora intrase apa, dar acestea au revenit la domicilii după ce starea de pericol a trecut.

De asemenea, la nivel naţional, au fost afectate 53 de case, 85 de anexe gospodăreşti, 639 fântâni, 5 poduri, 34 de beciuri, un drum naţional şi cinci drumuri judeţene.

Potrivit centrului Infotrafic, la această oră, din cauza apei acumulate pe partea carosabilă, circulaţia rutieră este oprită pe DN10 Siriu – Sita Buzăului, în judeţele Covasna şi Buzău. Traficul este deviat pe ruta DN10 Siriu-Cislău – DJ102 Cislău – Vălenii de Munte – DN1A Vălenii de Munte – Braşov.

Peste 3.000 de pompieri sunt în teren cu aproximativ 2.000 de mijloace tehnice care intervin în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele hidrologice periculoase.

Monitorizarea şi coordonarea situaţiei din teren este realizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI completat cu grupa operativă a IGSU.

În cursul acestei dimineţi a fost actualizat codul roşu hidrologic, pentru depăşirea cotelor de pericol pe râul Buzău (aval Vama Buzăului – amonte acumularea Siriu) judeţele Braşov, Buzău şi Covasna, valabil până la ora 12.00, existând posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte de inundaţii şi creşteri rapide de debite.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetăţenilor din zonele vizate de avertizările hidrologice să respecte recomandările autorităţilor, să nu se deplaseze în zone inundate, iar în cazul pătrunderii apei în locuinţe să decupleze întrerupătorul general de energie electrică şi să deconecteze aparatele electrice.

De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze din timp cu privire la situaţia căilor de comunicaţie pe care le vor parcurge. În caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 cm apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 cm apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 cm, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.