Connect with us

Azi despre ieri

Invitat la matinal- luni, 25 aprilie

Dl. Adi Dinu- Purtatorul de cuvant al SC Piete si Targuri Craiova, despre singurul spatiu autorizat de sacrificare a mieilor de Paste.

Published

on

Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor de Paşte – trebuie să se realizeze numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA  a dorit să vină şi anul acesta în sprijinul celor care nu doreau să cumpere carnea de miel direct din măcelării, ci să-şi aleagă singuri mieii sau iezii, pe care să-i poată sacrifica pe loc, în condiţii adecvate din punct de vedere sanitar-veterinar. În acest sens, a făcut pregătirile necesare şi a obţinut de la Direcţia Sanitar Veterinară Dolj aprobarea privind amenajarea pe perioadă determinată a unui punct de vânzare şi sacrificare a mieilor în Piaţa Brestei din municipiu.

Acest spatiu autorizat se va deschide luni, 25 aprilie, iar despre conditiile oferite si programul de functionare ne va vorbi in cadrul rubricii Invitat la matinal de la ora 9.40, dl. Adi Dinu- Purtatorul de cuvant al SC Piete si Targuri Craiova.