Connect with us

Azi despre ieri

Invitat la matinal- miercuri, 4 mai

Dna. Alina Gurău, coordonatorul CinEd din partea Asociatiei Culturale Macondo, despre proiectul de educație cinematografică pentru elevii din Europa, ce ajunge si la Craiova.

Published

on

Proiectul extins de educație cinematografică pentru elevii din Europa, CinEd – European Education for Youth, a fost lansat în România, luna trecuta si ajunge in aceasta saptamana si la Craiova, cu două proiecții dedicate elevilor din clasele I – IV.

Craiova se afla intre primele zece orașe care beneficiaza de programele proiectului, implementat în România de Societatea Culturală NexT și Asociația Culturală Macondo. Proiectul porneste din București si ajunge si la Alexandria, Buzău, Galați, Mediaș, Târgu Mureș, Timișoara, Ploiești și Roman.Catalogul de filme a fost realizat în urma unor întâlniri și sesiuni de lucru la care au participat toți partenerii CinEd (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Cehia și România) și include anul acesta 11 lungmetraje și 3 scurtmetraje de diferite genuri, pentru elevi de toate vârstele, majoritatea premiate în festivaluri internaționale.

Despre filmele ce vor putea fi vizionate si proiectul CinEd, vom afla detalii in cadrul rubricii Invitat la matinal, de la ora 9.40, de la dna. Alina Gurău, coordonatorul CinEd din partea Asociatiei Culturale Macondo.

ULTIMA ORĂ

Sport9 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National10 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional10 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional10 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional11 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional11 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional11 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON