Istoria Anului Nou

Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând astfel de sărbători în vechiul Babilon. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. Înainte, Echinocțiul de iarnă și apoi Crăciunul aveau rolul începutului de An Nou.

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) – cu petarde și artificii; la rude, prieteni și cunoștințe se fac urări de noroc și sănătate, se urează „La mulți ani!”. Anul Nou reprezintă, în întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, la cumpăna dintre ani. În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla – într-o mare metropolă sau în vârful munților – omul sărbătorește cumpăna dintre anul vechi și cel Nou printr-un ceremonial cu specific local, care diferă, de la țară la țară. Unele popoare marchează trecerea dintre ani în alte perioade ale anului.

Stabilirea unui calendar a fost un obiectiv important pentru toate civilizațiile pentru că în funcție de acesta se planificau agricultura, vânătoarea și sărbătorile.

Principalele cicluri astronomice sunt ziua (cât durează ca Pământul să facă o rotație în jurul axei proprii), luna (cât durează ca Luna să facă o rotație în jurul Pământului) și anul (cât durează ca Pământul să facă o rotație în jurul Soarelui). Faptul că durata acestor evenimente nu este întotdeauna constantă a dus la existența unei complexități de calendare, fiecare organizat după diverse principii.

Se cunosc multe popoare antice care aveau propriile calendare. Multe culturi primitive foloseau săptămâna de 4 zile, posibil după cele patru puncte cardinale. Asirienii foloseau calendarul în care săptămâna avea 6 zile. Romanii foloseau calendarul în care săptămâna avea 8 zile. Pentru multe secole, grecii și egiptenii au împărțit lunile de 30 de zile în 3 părți a câte 10 zile, numite decade. Azi se folosesc aproximativ 40 de calendare din care cele mai importante sunt calendarul gregorian, calendarul islamic și calendarul iudaic. În primul, anul are 365 de zile, cât Pământul face o rotație în jurul Soarelui, al doilea se construiește în funcție de mișcarea Lunii în jurul Pământului fără să țină cont de mișcarea Pământului în jurul Soarelui, iar al treilea combină în construirea calendarului mișcarea de rotație a Pământului în jurul Soarelui cu mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului.

În Egiptul Antic, Anul Nou era sărbătorit în momentul în care Nilul ieșea din matcă, eveniment ce se petrecea pe la sfârșitul lui septembrie și fără de care recoltele nu ar mai fi existat.

Romanii sărbătoreau Anul Nou în martie, dar calendarele romane au fost schimbate de împărați, adesea nesincronizându-se cu mișcările Soarelui. Pentru a reglementa situația, senatul Roman, în jurul anului 153 î.Hr., a declarat data de 1 ianuarie ca fiind prima zi din calendar. Anul avea 365,25 de zile dar, cu toate acestea, au apărut din nou nesincronizări. Senatul roman a schimbat din nou începutul anului la 25 martie. În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat calendarul lui Iulius Caesar, considerând că perioada anului de 365,25 de zile este prea lungă. Diferența de 11 minute creștea anul calendaristic cu 7 zile la fiecare 1 000 de ani.

Calendarul stabilit de Papa Grigore al XIII se folosește azi și este declarat internațional pentru uzul civil. El a fost adoptat de majoritatea țărilor. Folosirea altor calendare se restrânge la utilizarea lor doar în religii și culturi particulare. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea.

Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume, indiferent de calendarul folosit. Se pare că noul an a fost celebrat pentru prima dată în Babilon, acum circa 4000 de ani. În jurul anului 2000 î.Hr., Anul Nou babilonian începea cu prima lună plină după Solstițiul de Iarnă (prima zi de primăvară). Celebrarea babiloniană a Anului Nou dura 15 zile. Fiecare din acestea era sărbătorită în anume fel, dar istoricii precizează că celebrările de atunci păleau comparativ cu cele de astăzi. Unele obiceiuri s-au păstrat, cum este de exemplu fixarea anumitor obiective pentru anul ce va urma. Babilonienii își impuneau, cel mai adesea, să înapoieze proprietarului uneltele împrumutate în anul trecut. Cele mai răspândite angajamente sunt, astăzi, pierderea kilogramelor în plus sau lăsatul de fumat.

Celebrarea Anului Nou a dăinuit de-a lungul secolelor, dar Biserica Catolică a interzis acest obicei pe motiv că avea elemente păgâne. Pe măsură ce Creștinismul s-a răspândit, obiceiurile bisericești s-au împletit cu elementele păgâne existente în momentul convertirii. La fel s-a întâmplat și cu Anul Nou, care a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută în jurul lui 1500-1600, la introducerea calendarului gregorian.

Anul Nou se sărbătorește, astăzi, în funcție de regiune și mai ales de religie. Poporul evreu sărbătorește Rosh Hashanah – o ocazie solemnă și sfântă în septembrie sau octombrie. Biserica ortodoxă rusă sărbătorește Anul Nou la 14 ianuarie, în China acesta cade între 21 ianuarie și 19 februarie, iar în Iran este sărbătorit în luna martie etc. (radioromaniacultural.ro)