Julieta

Sunt întrebat, din ce în ce mai des, dacă n-am pe cineva la cardiologie, dacă nu cunosc vreun medic pediatru ori vreun neurochirurg. Dacă nu-l ştiu pe şeful de secţie de la Interne sau pe adjunctul de la ORL. Oamenii se mai îmbolnăvesc uneori şi ar vrea un consult la un medic mai bun şi la o coadă mai mică. Mă-ntreabă pe mine fiindcă mă ştiu păţit şi pentru că nu concep ca tocmai eu, măcelărit în fel şi chip, să n-am o relaţie cât mai confortabilă printre halatele albe. O relaţie care să-i scutească de zilele pierdute prin faţa cabinetelor şi care să le garanteze un diagnostic corect şi în conformitate cu starea de sănătate, un verdict în urma căruia să nu fie trataţi cu acid sictiric ci cu grijă şi profesionalism.

Problema cu „n-ai pe cineva” este, de astă dată, falsă şi ineficientă. Într-un spital nu managerul, nu directorul medical, nu şeful de secţie şi nici măcar medicul specialist nu reprezintă cheia succesului către izbăvirea de boală şi suferinţă, către sănătate. Într-un spital persoana numărul 1, deasupra tuturor, este portarul. Dacă vrei să ajungi, rapid şi în procedură de urgenţă, la doctorul Popescu, de exemplu, este mai mult decât suficient să ai intrare la… Julieta de la poartă. Dacă i-ai strecurat, cu discreţie chirurgicală, bancnota potrivită în buzunarul care trebuie, intri, ca vântul şi ca gândul, şi cu maşina, şi cu pacientul, îi laşi pe toţi cu gura căscată şi, în doi timpi şi trei mişcări, eşti consultat, parafat şi diagnosticat.

Aţi putea crede că, dacă n-o cunoşti pe Julieta de la poartă, este la fel de important dacă ai trecere la asistenta şefă. Total eronat! Locul II ca importanţă într-un spital îl ocupă liftiera. Dacă nu vrea muşchiuleţii ei, dacă nu-i plac ochii tăi şi dacă n-ai plasat măcar un 5 – 10 lei în buzunarul halatului domniei sale, atunci urci 7 – 8 etaje cu perfuziile după tine, cu o ureche în mâna dreaptă şi cu punguţa cu efectele militare-n stânga. Liftiera stabileşte, conform unui plan bine pus la punct, cine urcă, cine coboară, cine este rău bolnav şi cine are rău de înălţime. În faţa liftului şi a liftierei recomandările medicului nu au absolut nicio relevanţă. Decisiv este diagnosticul de lift: pe scări sau pe cablu.

Şi ca să completăm podiumul primilor trei cei mai importanţi oameni dintr-un spital îi aşezăm aici, la egalitate de puncte, pe brancardier şi pe infirmieră, adică pe cei care te pot uita, în condiţiile în care ai omis să-ţi mişti urechile, pe scaun, pe marginea unui pat, pe targă sau sprijinit, proptit în tocul uşii  de la grupul sanitar, în hol, pe scări, în faţa unui cabinet, la tomograf sau la analize. După un timp ajungi la concluzia că trebuie să devii mai bun, mai cooperant, mai atent, mai comunicativ.

Aşa că dacă vreţi un consult la un doctor bun nu mai irosiţi timpul! Duceţi-vă, direct, la Julieta de la poartă, la gura liftului, ochiţi brancardierul sau infirmiera! Să fiţi sănătoşi!