Jurnal de oltean – 19 noiembrie 2015

Butoiul de murături. Ultima obsesie. Marea nenorocire care ne-a distrus casa. Ieri l-am adus de la ţară. Plin. Şi stăm la etajul patru. Am vorbit cu vreo trei vecini şi cu-n levier. Cu levierul n-am vorbit. L-au adus ei şi l-am trecut prin urechile hârdăului, ca să fie mai uşor de urcat. Asta a fost pe la unu şi jumătate. A mers aşa uşor încât pe la două eram deja la primul etaj. Pe palierul următor, când am oprit să ne odihnim, am pus hârdăul jos. Nu chiar jos, ce-i drept, motiv pentru care am plecat la spital cu Cristi şi cu jumătate din laba piciorului drept al lui Cristi.

Ne-am întors pe la trei şi jumătate, când l-am găsit pe Sandu aşezat pe scară, cu o jumătate de ţuică dintr-un litru şi mâncând gogonele. Sandu nu era beat, dar nu putea vorbi… Cred că de la gogonele. Am rămas trei. La etajul trei am rămas doi. Pe Sandu l-a chemat nevastă-sa acasă urgent. La fel de repede a reacţionat şi el, după ce a căzut pe scări şi şi-a mai revenit un pic.

Odată ce am rămas doar eu cu Gigi, s-a produs şi surpriza zilei. Gigi şi-a amintit că aveam să-i dau nişte bani, chit că i-i mai dădusem de trei ori până acum şi-a plecat fără să-mi mai zică nimic. Am rămas la etajul trei, doar eu şi hârdăul. Am urcat şi i-am spus neveste-mi să deschidă uşa larg şi să pregătească două lighene, să spele cada şi să bată copilul, asta din urmă fiind doar o chestie absolut preventivă. Aşadar, până pe la şase seara am cărat murăturile cu ligheanul, le-am răsturnat în cadă, am urcat hârdăul şi-am golit la loc murăturile. A fost extraordinar. La şapte mi-am făcut un duş; mi-am luat pijamaua şi m-am băgat în pat la televizor, rupt de oboseală.

Abia după aia am plecat să iau lapte.