Jurnal de oltean – 29 octombrie 2015

De când mă ştiu am ţinut post. Dar de când mă ştiu eu, nu aşa… Când eram copil posteam de la fotbal, pentru că nu mă lăsa tata să mă duc şi posteam şi de la bicicletă, pentru că nu mă lăsa mama să ies cu ea din curte. Pe urmă, la generală, am început să postesc de la învăţătură, până când s-a prins acelaşi tata. După aia am postit şi de la televizor şi de la bani, dar am avut dezlegare la palme. La liceu, până să intru, am ţinut post la treapta întâi. Alţii au reuşit la examen. Eu am dat tot atunci şi treapta a doua, în sensul că pe prima am luat-o din a doua încercare. În vremea liceului a fost bine: posteam – ca toată ţara în anii optzeci – de la toate. Drept e că, suplimentar, eu am mai postit şi de la vreo şase tipe care-mi plăceau mie şi lor de alţii. După Revoluţie am început să postesc de la mai multe diverse şi nici chiar piept, pulpe, pipote sau ficăţei n-am mai mâncat, pentru că a uitat soru-mea doi copii la noi. Pe urmă m-am angajat şi o vreme a fost bine: am postit de la avansări, am postit de la vreo leafă mai mare şi mai postesc. Pe urmă s-a născut fiu-meu şi am început, şi eu şi nevastă-mea, să ţinem post de la toate. Dar de la toate-toate! Mai nou am văzut că şi fiu-meu a-nceput să postească: nu vorbeşte în faţa mea, parc-aş fi eu cu şefii mei. Ce s-o ma lungim: a avut dreptate ăla care a zis că-n doi ani învăţăm să vorbim şi-o viaţă întreagă să ne ţinem gura!

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu