DE ACTUALITATE

Klaus Iohannis, salută Rezoluţia referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial

Președinte României, domnul Klaus Iohannis, salută Rezoluția referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei, adoptată de Parlamentul European, prin care Uniunea Europeană condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 de Uniunea Sovietică și Germania nazistă, informează Administrația Prezidențială. Președintele României consideră că rezoluția este un pas înainte în demersurile de sancționare a regimurilor totalitare, responsabile de distrugerea unui număr impresionant de vieți omenești și de încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis apreciază că educarea tinerei generații în spiritul respectului față de principiile democratice și demnitatea umană, prin includerea în programele educaționale a istoriei regimurilor totalitare, reprezintă o nevoie stringentă a societății de astăzi.

Președintele României reiterează că onorarea victimelor regimurilor totalitare, apărarea democrației și a statului de drept, respectarea drepturilor omului, promovarea valorilor și principiilor europene, asumarea corectă a trecutului traumatic, precum și o acțiune susținută în direcția combaterii extremismului, revizionismului, iliberalismului și tuturor manifestărilor care au scopul de a fragiliza democrația și de a ataca pacea socială reprezintă obiectivele prioritare ale României.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Criza forţei de muncă din România – subiect de dezbatere, la Iaşi

Închide