La mulţi ani, Radio Oltenia!

Jurnal de bord; data stelară: 6 iunie, Anii Revenirii

Am nimerit pe o planetă locuită de 60 de persoane. Încă de când am pus prima dată piciorul aici, mi s-au părut ciudaţi. Apoi m-am gândit că poate acesta este motivul pentru care trebuia să ajung şi eu în acelaşi loc. Am încercat să mă adaptez şi am reuşit, cu toate că – de multe ori – unii vorbesc  o limbă stranie, pe care numai ei o înţeleg. Alteori, eu par să fiu cel pe care nimeni nu-l înţelege.

I-am văzut de multe ori plini de nevoi, tremurând în ger, asudând în arşiţă, plângând urmele colegilor care nu au mai venit la serviciu şi care ne-au lăsat numai vocile amintire, îngrijoraţi pentru copiii lor bolnavi, pentru soţii sau soţiile lor fără slujbe, temători în privinţa zilei de mâine, suspicioşi în legătură cu ziua de ieri, curajoşi în situaţii în care alţii ar fi dat bir cu fugiţii, săritori pentru cei care chiar în ziua aceea poate le puseseră în cumpănă talentul, întristaţi atunci când lucrurile nu le ieşiseră decât bine, nu foarte bine, aşa cum sunt obişnuiţi, ameninţători atunci când îşi strigau dreptatea, plecând fruntea în faţa lui Dumnezeu şi numai în faţa lui.

De multe ori i-am văzut aşa.

Dumneavoastră i-aţi auzit vreodată aşa?

I-am ascultat; incredibil! mereu erau veseli, plini de vioiciune, glumeau, râdeau, îşi jucau feste unii altora, se purtau ca nişte copii, se concentrau, nu greşeau, erau clari, erau mai mult decât oameni, cu toate că Oameni erau, dansau cu vorbele lor pe muzica pe care o difuzau, vorbeau în direct cu oameni necunoscuţi de parcă le-ar fi fost prieteni de-o viaţă.

Dumneavoastră i-aţi auzit vreodată altfel?

Acum au toţi 61 de ani. Toţi, nu fiecare. Ei şi-i împart zilnic, aşa cum vor, între cafelele dimineţii şi singurătatea nopţilor greu trecătoare. Între ei şi dumneavoastră, care zâmbiţi ascultându-i…

V-aţi gândit vreodată că femeia tristă,  încercănată şi cu părul răvăşit care stă în faţa dumneavoastră aşteptând să-şi ia un covrig este vocea care în această dimineaţă v-a dat curajul să mergeţi mai departe?

Am rămas pe această planetă locuită de Oameni ciudaţi. Îmi plac. Toţi.

În faţa lor mă înclin acum şi le spun, din tot sufletul: „Meritaţi tot respectul! La mulţi ani, dragi colegi!”

Şi, ca de fiecare dată când este ziua vreunui post de radio al acestei corporaţii, ridic un pahar de şampanie şi o spun din tot sufletul:

Mulţumesc, Radio România!

La mulţi ani, Radio România!

Alexandru Mogoşeanu