Connect with us

Evenimente

Lansare album de arta Alina Rosca

La 24 de ani de la dispariţia sa, Alina Roşca, o artistă de excepţie, le dă astazi întânire celor care au preţuit-o.

Published

on

Joi, 12 noiembrie, de la ora 17.00, sal “Ia te uită!” a Teatrului Naţional “Marin Sorescu” va fi gazda unui eveniment de excepţie: lansarea albumului de artă Alina Roșca, apărut la Ed. Tracus Arte 2015. Alina Roșca a fost unul dintre cele mai promițătoare talente ale graficii și gravurii din România pre și postdecembristă, al cărei destin uman și artistic a fost frânt la numai 31 de ani.

1

În noul spaţiu al Naţionalului craiovean vor fi expuse şi lucrări de grafică ale artistei, despre care vor vorbi acad. Mircia Dumitrescu, Ioan Cristescu – directorul Muzeului Literaturii Române, Mircea Cornișteanu, directorul TNC, prof. Magda Buce Răduț, critic de artă, scriitorul Horia Dulvac și, nu în ultimul rând, Silvia Roșca, mama artistei.

Moderator al întâlnirii, scriitorul Nicolae Coande.

Albumul, a cărui viziune artistică poartă amprenta profesorului și academicianului Mircia Dumitrescu, în colaborare cu Orbann Ana-Maria, a văzut lumina tiparului în anul când artista ar fi împlinit 55 de ani, la 24 de ani de la tragica sa dispariție.

alina

Acesta cuprinde cele mai reprezentative lucrări realizate de Alina Roșca și cele mai importante cronici, antume sau postume, despre activitatea ei artistică, completată cu note biografice de mama ei, Silvia Roșca, precum și un jurnal din perioada 1979-1982. Cuvântul înainte și selecția de texte critice aparțin Luizei Barcan, printre cei care semneză numărându-se autori ca Marin Sorescu, Ion D. Sârbu, Horia Dulvac, Carmen Popescu, prof. Ștefan Brădiceanu, Francois Pamfil etc.

Intrarea publicului este liberă.

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National5 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National5 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National5 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National5 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional5 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional5 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON