Connect with us

International

Liberi în UE, fără plată pentru roaming

„Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea călători în UE fără să plătească pentru roaming.”

Published

on

Ultimul pas către eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene a fost făcut joi, 6 aprilie, când reprezentanții Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei au convenit cu privire la modalitățile de reglementare a piețelor angro de roaming. Astfe, negociatorii părților au convenit ca plafoane pentru tarifele de roaming să fie limitate la 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale și 1 eurocent/SMS, începând cu data de 15 iunie 2017.

Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei pentru piața unică digitală, a salutat încheierea acordului: „Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea călători în UE fără să plătească pentru roaming. Ne-am asigurat, de asemenea, că operatorii vor putea continua să concureze pentru a fi în măsură să propună cele mai atractive oferte pe piețele naționale. Astăzi ne îndeplinim promisiunea. Mulțumesc călduros raportorului Miapetra Kumpula-Natri și tuturor negociatorilor din partea Parlamentului European, precum și Președinției malteze a Consiliului UE și tuturor celor care au contribuit la această importantă realizare. O datorăm eforturilor lor”.

Referitor la tarifele maxime pentru traficul de date mobile, acestea urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor 5 ani: de la 7,7 EUR/GB (începând din 15 iunie 2017) la 6 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2018), apoi 4,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2019), 3,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2020), 3 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2021) și 2,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2022).

Acordul politic recent încheiat constituie o ultimă etapă către tarifarea serviciilor de roaming la prețurile serviciilor de pe piața națională („roam-like-at-home”) începând cu 15 iunie 2017, după cum prevede regulamentul privind piața unică a telecomunicațiilor.  Comisia va efectua o analiză a pieței angro până la sfârșitul lui 2019 și va pune la dispoziția co­legiuitorilor o evaluare intermediară, până în 15 decembrie 2018.

Următoarele etape

Parlamentul European și Consiliul trebuie să aprobe acum oficial acordul la care s-a ajuns astăzi. Noile tarife angro de roaming vor fi aplicabile începând cu 15 iunie 2017, dată până la care operatorii au tot timpul pentru a lua măsurile pregătitoare necesare introducerii tarifelor similare celor naționale.

Timp de un deceniu, Comisia a depus eforturi pentru a reduce și apoi elimina suprataxele pe care operatorii de telecomunicații le impuneau clienților de fiecare dată când aceștia traversau o frontieră și aveau nevoie să-și utilizeze dispozitivul mobil, fie că se aflau în vacanță sau în deplasări de serviciu. Începând din 2007, tarifele de roaming au scăzut cu peste 90 %. Prețurile au scăzut ultima dată în aprilie 2016, la 5 eurocenți/minut în cazul apelurilor vocale, 2 eurocenți/SMS și 5 eurocenți/MB de date în plus față de tarifele naționale.

ULTIMA ORĂ

Sport3 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National4 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional4 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional4 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional4 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional5 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional5 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON