Connect with us

National

Litoralul a prins viață! Sunwaves și Kudos au dat startul petrecerilor de 1 mai

În Vama Veche, nerăbdători să asculte marea, tinerii s-au instalat pe nisip și

Published

on

Litoralul a prins viață și, oficial, de joi seara a început distracția pentru mii de turiști care au furat startul și au ajuns deja la malul mării pentru mini-vacanța de 1 mai.

În Vama Veche, nerăbdători să asculte marea, tinerii s-au instalat pe nisip și și-au făcut planuri mărețe pentru următoarele cinci zile, aflate sub semnul petrecerilor.

Nici în Mamaia nu a fost liniște pentru că acolo au început cele două festivaluri de muzică electronică – Sunwaves și Kudos.

Pe ritmuri electrizante și dirijați parcă de aceleași sentimente, norocoșii au intrat repede în atmosferă și au vibrat la unison.

După doar câteva minute de la startul oficial al festivalului Sunwaves, petrecăreţii s-au dezlănţuit. Şi nu au fost puţini cei care au ţinut morţiş să fie primii care ocupa marele ring de dans de la malul mării.

Cei care au ajuns mai târziu însă au fost nevoiţi să se aşeze răbdători la coadă. Dar aşteptatul nu i-a deranjat, mai ales că au venit pregătiţi.

Tanara: “Sunt pregătită pentru petrecere. Sunt din Londra”.

În tot acest timp, în Vamă Veche, primii turişti sosiţi s-au aşezat direct pe nisip, vrăjiţi parcă de briză.

″- Care este cea mai mare nebunie pe care vrei să o faci zilele acestea la mare?

– Eşti sigur că vrei să mă întrebi aşa ceva? Nu ştiu, frate, să mă distrez aici la stuf.”

Printre cei ajunşi în Vamă se numără şi acest tânăr din Finlanda, care a fost convins de tatăl său ca locul este unul aparte.

Acesta este doar începutul pentru că urmează cinci zile în care la malul mării se vor scrie amintiri frumoase, iar mulţi dintre norocoşii care vor ajunge acolo sunt încă pe drum sau abia îşi fac bagajele.

sursa: stirileprotv.ro