Connect with us

Regional

Locuri de munca in Valcea

AJOFM Vâlcea organizează Bursa generală a locurilor de muncă.

Published

on

             Vineri, 24 aprilie, de la ora 9.00, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea organizează Bursa generală a locurilor de muncă. În Râmnicu Vâlcea, evenimentul va avea loc la sediul CRFPA Vâlcea din strada Calea lui Traian, nr.98. Persoanele care au făcut parte din grupul ţintă al proiectului „O şansă pentru fiecare – formare profesională şi ocupare”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni” şi implementat de AJOFM Vâlcea, sunt invitate la Bursa generală pentru a-şi găsi un loc de muncă sau pentru a se înscrie la un curs de formare profesională organizat de agenţie. La Bursa generală a locurilor de muncă vor fi angajatori din toate domeniile de activitate. Mai trebuie menţionat faptul că, în data de 24 aprilie, AJOFM Vâlcea va avea amanajate puncte de informare cu privire la Bursa generală a locurilor de muncă, în cadrul agenţiilor locale din Drăgăşani şi Horezu, precum şi la punctele de lucru Călimăneşti şi Berbeşti, pentru persoanele care locuiesc în altă localitate decât Râmnicu Vâlcea şi care nu pot face deplasarea la locaţia de desfăşurare a bursei. Aceste informaţii ne-au fost oferite de Gabriel Albinaru, directorul AJOFM Vâlcea.

ULTIMA ORĂ

Regional11 minute ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional53 de minute ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regionalo oră ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

International6 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional7 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International7 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International7 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON