Connect with us

National

Ludovic Orban: „Streinu-Cercel a lansat nişte măsuri aberante care încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale”

Published

on

Premierul Ludovic Orban afirmă că profesorul Adrian Streinu-Cercel a lansat, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, „nişte măsuri aberante care încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale”, iar acestea ar fi creat emoţie „într-un segment extrem de important al populaţiei”.

„Domnul Streinu-Cercel era preşedintele Comisiei speciale, de la nivelul Ministerului Sănătăţii, de luptă împotriva epidemiei COVID. Şi în această calitate a lansat public nişte măsuri aberante care încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale şi care au creat o stare de emoţie într-un segment extrem de important al populaţiei, nu numai pentru persoanele în vârstă, ci şi pentru familiile lor. Ca să nu spun de alte aberaţii care au fost prezentate public. În calitatea pe care o avea, de preşedinte al Comisiei, nu avea dreptul să comunice public astfel de măsuri”, a declarat, joi, premierul, la B1 TV.

Orban a adăugat că Streinu-Cercel nu era la prima comunicare publică contrară deciziilor oficiale luate de autorităţi, contrară protocoalelor şi procedurilor stabilite oficial de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii sau de către alte autorităţi.

„Nu poţi să menţii preşedintele Comisiei anti-COVID pe un reprezentant care îşi permite să comunice public nişte opinii personale, nişte propuneri, în condiţiile în care el acţionează într-un regim instituţional, în cadrul Ministerului Sănătăţii. Ceea ce a făcut domnul Cercel este de neacceptat. În document se referea la necesitatea unui Guvern COVID se referea la lucruri grave, de carantinare a persoanelor în vârstă, persoanelor de peste 65 de ani, la desprinderea de familii, mutarea din sânul familiei a acestor persoane, plus alte propuneri ca statul să preia distribuirea electricităţii, distribuirea apei. Deci un asemenea document într-o contradicţie flagrantă cu lumea în care trăim rar mi-a fost dat să văd”, a explicat Orban.

Premierul a mai spus că Adrian Streinu-Cercel „făcea şi apologia testării în masă în Bucureşti cu teste care au precizie extrem de mică”.

„Evident că, după ce a lansat, tot în spaţiul public, astfel de idei, a generat extrem de multe nelinişti, extrem de multe nemulţumiri în condiţiile în care era clar că nu poţi să-ţi permiţi să accepţi ca cetăţenii români să fie testaţi altfel decât cu aparatele validate. (…) Nu poate un infecţionist sau un medic specialist să vorbească public despre un mijloc de testare care are o precizie foarte mică. (…) Aşa ceva nu este acceptabil. Nu mai vorbesc de alte şi alte lucruri. Aici, lucrurile sunt simple: comunicarea, mai ales într-o perioadă de criză epidemiologică, este una extrem de riguroasă, în care trebuie anunţate doar lucruri bine fundamentate, decizii care sunt adoptate de autorităţile competente, nu păreri personale, nu opinii, şi mai ales nu opinii care să vină în contradicţie flagrantă cu toate deciziile autorităţilor, cu toate deciziile Guvernului”, a argumentat şeful Executivului.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, precizând că acesta nu mai este nici membru al comisiei.

AGERPRES