Connect with us

National

MAI. Măsuri dispuse în contextul minivacanţei de Paşte şi 1 Mai

Published

on

Vineri, 26 aprilie a.c., ora 10.00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne avut loc o conferinţă de presă despre măsurile dispuse în contextul minivacanţei de Paşte şi 1 Mai. Intervenţia purtătorului de cuvânt al MAI, comisar şef de poliţie Monica Dajbog:

„Creştinii ortodocşi sărbătoresc Paştele, ceea ce înseamnă că în aceste zile vor avea loc numeroase slujbe şi procesiuni religioase, la peste 600 dintre acestea participarea urmând să fie semnificativă.

De asemenea, mâine începe campania electorală, pentru zilele următoare fiind preconizate peste 20 de activităţi publice cu scop electoral.

În fiecare zi vor fi mobilizaţi în medie peste 22.000 de pompieri, paramedici SMURD, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră pentru ca această minivacanţă să decurgă în condiţii de normalitate fără incidente deosebite, dar şi pentru a asigura o intervenţie rapidă în sprijinul populaţiei în caz de nevoie.

O atenţie deosebită va fi acordată, ca de obicei localităţilor unde vor fi organizate evenimente publice de amploare. Din datele pe care le avem, vor avea loc peste 900 de manifestări publice la care vor participa aproximativ un milion de persoane.

Bisericile şi mănăstirile unde vor fi organizate slujbe religioase vor fi în atenţia echipajelor de ordine publică pentru a preveni faptele ilegale specifice aglomerărilor de persoane, dar şi în atenţia pompierilor care vor interveni în cazul producerii unor incendii din cauza utilizării necorespunzătoare a surselor de foc.

Personalul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă a organizat în această săptămână, controale cu privire la respectarea normelor de prevenire a incendiilor, fiind luate măsuri pentru remedierea deficienţelor acolo unde a fost posibil.

Astfel de controale au avut loc şi la diferite obiective economice, spaţii de cazare sau spaţii unde urmează să se organizeze evenimente cu participare numeroasă. Pentru deficienţele care puneau în pericol cetăţenii s-au aplicat amenzi în valoare de peste 1,3 milioane de lei.

În aceste zile, sunt pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor peste 5.000 de pompieri şi paramedici SMURD cu 3.000 de autospeciale şi mijloace tehnice.

În caz de nevoie, pentru transportul persoanelor care necesită de urgenţă asistenţă medicală sunt disponibile şapte aeronave SMURD.

Având în vedere experienţa ultimilor ani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a operaţionalizat şase puncte de prim-ajutor şi descarcerare pe autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa şi A4 Mamaia-Agigea pentru a asigura intervenţia imediată în cazul producerii unor accidente grave pe aceste tronsoane de drum pe care ne aşteptăm la valori crescute de trafic.

Pe cele mai aglomerate drumuri naţionale şi autostrăzi vor fi prezenţi zilnic 1.245 de poliţişti rutieri ale căror principale obiective sunt fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor grave.

Pentru încurajarea unui comportament prudent la volan, care să NU pună în pericol vieţile omeneşti, echipajele de poliţie rutieră vor acţiona cu aproape 300 de radare.

În misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice, pe lângă poliţişti, se vor afla şi echipajele Jandarmeriei Române. De asemenea, jandarmii montani vor intensifica acţiunile de patrulare pe traseele turistice, astfel încât să poată interveni rapid în sprijinul persoanelor care au nevoie de ajutor.

Recomandăm cetăţenilor care vor merge la munte în aceste zile să aleagă doar trasee marcate şi să se echipeze corespunzător pentru a evita orice fel de neplăceri. În cazul producerii unor evenimente nedorite, vă rugăm să sunaţi la 112. Alături de serviciile Salvamont, sunt pregătiţi să intervină, zilnic, 250 de jandarmi montani.”

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional5 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International5 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International5 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National5 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National5 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National5 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON