Connect with us

Regional

Maria Tănase Symphonic

Sala Polivalentă Craiova, sâmbătă, ora 21.00

Published

on

Maria Tănase Symphonic, cel mai important eveniment al primăverii, organizat de Filarmonica Oltenia Craiova, este un spectacol de fuziune cu orchestraţii simfonice, pornind de la melodiile legendarei interprete de folclor autentic românesc, Maria Tănase. Este un impresionant omagiu dedicat doamnei cântecului românesc, acordurile muzicii clasice rezonând cu frumusețea melodică autohtonă.

Nu întâmplător, evenimentul se desfăşoară în acest an, 2018, în care aniversăm împlinirea unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri. Cea care a fost supranumită „pasărea măiastră” este un simbol al spiritului românesc, aşa cum ne-a fost transmis prin frumoasele cântece strămoşeşti.

Spectacolul îi reunește, pe aceeași scenă, pe Loredana – artistă cunoscută pentru prezentarea în manieră proprie a unor celebre cântece populare românești – şi pe îndrăgiţii interpreţi Dinu Iancu Sălăjanu şi Emilia Dorobanţu!

Nu în ultimul rând, la reușita spectacolului își aduc importanta contribuție Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova, dirijor şi orchestrator fiind Marius Hristescu.

În urma reputației de compozitor și orchestrator, artiști valoroși ai momentului din industria muzicală românească i-au solicitat colaborarea: Nicu Covaci (Phoenix), Loredana Groza, Marius Bodochi, Linda și Costel Busuioc. S-au bucurat de succes și cele două proiecte simfonice realizate alături de basul Daniel Prunaru (pe scena Operelor din Craiova și Cluj), materializate în imprimarea a două CD-uri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: primariacraiova.ro