Connect with us

International

Măşti tradiţionale româneşti la Carnavalul de la Veneţia

31 ianuarie-13 februarie 2018

Published

on

Miercuri, 31 ianuarie 2018, la ora 17,30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, instituţia românească din oraşul istoric italian va organiza vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale româneşti la Carnavalul de la Veneţia” a artistului Paul Buţă. În deschiderea expoziţiei, care se va afla la dispoziţia publicului în perioada 31 ianuarie-13 februarie 2018, de marţea până duminica, în intervalul orar 10,30-13,30 şi 15,30-19,30, vor susţine alocuţiuni prof. univ. dr. Cristian Luca (Directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia) şi artistul Paul Buţă.

Măştile, realizate manual din materiale textile şi din alte materii prime naturale, înfăţişează personaje groteşti sau comice care provin din lumea satului, rod al superstiţiilor sau al manifestărilor ludice din sânul comunităţii, menite să înfiereze, prin apelul la jocuri şi farse, lenea, necinstea, avariţia, lipsa altruismului etc. Încă utilizate în satele din Moldova şi Maramureş în perioada Sărbătorilor de iarnă, când grupurile de colindători duc mai departe vechile datini româneşti ce îşi au originea în unele ritualuri păgâne asimilate de creştinismul popular, măştile tradiţionale din ţara noastră, deci şi cele care ies din mâinile artistului Paul Buţă, constituie simboluri ancestrale, de o foarte bună calitate estetică, ce provoacă interesul şi curiozitatea publicului.

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional4 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International5 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International5 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National5 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National5 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National5 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON