Matinal ’94

Un matinalist care se respectă are, la cap (la noptieră), două ceasuri deșteptătoare. Nu că mă laud, dar eu am trei ceasuri deșteptătoare. Unul, „Aradora” (Istericul), trebuie să sune la 4.15, al doilea, „Slava” (Enervantul) la 4.20, iar ultimul, „Victoria” (Blajinul), la 4.30.

Sunt pe Matinal.

După miezul nopții încep să verific ceasurile. Le ascult: țăcănesc. Și la 2.00, și la 2.15, și la 3.00… La 4.00 le mai verific încă o dată: funcționează! Le anulez soneriile, mă ridic din pat, trec, razant, pe lângă fotoliu (mâine îl mut!), dau, afectuos, cu capul în pragul din dreapta ușii (îl mormăi!), ajung în baie (o las!). Aprind lumina, mă uit în oglindă. Minune-minunată, minune dumnezeiască: EU SUNT! Ușor șifonat, cu părul vâlvoi și fălcile încleștate, dar EU SUNT! Mă spăl, apa e rece și udă, sfârăie pe obrajii (obrăjiorii) deasupra cărora clipesc două luminițe disperate și neputincioase: stăpâne, mai lasă-ne măcar cinci minute. 5!

Mă schimb, aprind „Carpațiul”, beau apa de dimineață, îmi pipăi stocul de pietre din buzunar. Pietrele le iau de cu seară din fața blocului. Le spăl, le usuc, le pun prin buzunarele de Matinal. Dacă n-am pietricele – am baterii uzate. Sunt pentru haitele de câinii curioase să afle ce caută sfrijitul prin cartier în puterea nopții. Nu-i lovesc (nici nu pot), îi sperii, îi împrăștii, îmi fac drumul.

Ies. Beznă ca-n nucă, un bec leșinat la 200 de metri, toată lumea doarme, nicio luminiță pe la blocuri, nici țipenie de om, mi-aud gândurile printre respirații. O iau pe Buciumului, trec de Dârvăreanu, dau în Reforma Agrară, fac, ușor dreapta pe „Vasile Alexandri fost Neptun”. Aici e un bolovan de care mă-mpiedic de fiecare dată. „Ptiu!” Când zic „ptiu” un dulău cât casa latră prin somn. Mi se face inima cât un purice, înțepenesc câteva clipe, îmi văd de drum. Alunec, de urgență, prin Piața Centrală (precupeții dorm pe sacii de cartofi), tai Calea București, las, pe dreapta, Universitatea, fac stânga pe la Palace, trec de Minerva, dreapta pe la Poștă și, mare scofală!, în mai puțin de 30 de minute în marș forțat, ajung la Radio.

Este ora 5.15! Cetățenii dorm, regele doarme, portarul sforăie, poarta e-ncuiată. Sar gardul! Țuța, lupoaica de serviciu, e-ncremenită de uimire. O aduc la realitate cu două chiftele. Intru (am intrat!), ajung în birou (am ajuns!): benzile, rezumatele, desfășurătorul, prezentarea, două bilețele („vezi că n-ai rubrica agrară, dă și tu un telefon.”, „Materialul meu e nefonotecat, scuze!”).

Caut un agrar, fonotechez materialul, bat două știri la mașina de scris, dau telefon la Meteo. Spun voios „bună dimineața!”. Îmi răspunde unu care abia ce-a aflat că va fi deportat în Siberia: „bună dimineața…” Vremea e bună, pe alocuri, temperaturile sunt normale pentru această perioadă a anului, pe alocuri plouă, izolat ninge. Forfechez banda  în două locuri, pun blancuri cap-coadă, o așez la locul ei!

Între timp, cânt, mă prostesc, bag vocalize din „Căruța poștei”. Pe-asta o știu – pe-asta o cânt. Îmi fac vocea. Dacă nu, când zic, la 6.00, „bună dimineața!”, dai cu aparatul de radio de pământ, îți pui ștreangul la gât, bei vitriol. Iese un fel de „uă imineaa!” sau „uhă iaataia”.

Este ora 5.45! Cobor la emisie. Tehnicii (toți doi!) sunt la fel de fericiți ca omul de la Meteo. Îi încurajez cu două bancuri (nu ține!) și o amintire din copilărie (îi doare-n bașcheți). Se revigorează, rapid, în clipa în care le aplic două-trei expresii din inestimabilul nostru folclor popular românesc. Curge, șiroaie, patriotismul de pe fețele lor…

Așezăm benzile pe raft: Instrumental, meteo, P, ceaiul de dimineață, P, agrar, P, edilitar, P, P… U, U, rubrică, U…

5.55! Intră eterodina. Nu e stat, ies pe terasa din spate să iau 60 de secunde de aer. Cam ger!

Am scris pe hârtie „bună dimineața, doamnelor, domnișoarelor și domnilor”. Totdeauna fac așa, dacă nu scriu simt că am ghinion. Când se aprinde, pentru prima dată lampa, ți se blochează creierul. Dacă spun „bună seara”? Se-alege praful! Dacă începi cu o bâlbă așa o ții până la final.

Acum, nu știu cum să-ncep… S-o zic pe-aia cu „Am păstrat un moment de reculegere în memoria celei care-a fost… ora 6.00!” sau „Numai noi dăm ora exactă: 6.00!” sau cu… Las’ că văd eu…

5.58! Mă bag. Începe Matinalul! Dar asta este, cu totul și cu totul, o altă poveste! Ce-a fost mai greu a trecut.