Connect with us

Evenimente

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a demisionat

Premierul  Dacian Cioloş a acceptat demisia şi va înainta preşedintelui o propunere pentru MAI până luni

Published

on

Premierul Dacian Cioloş va înainta, până luni, preşedintelui Klaus Iohannis, o propunere de înlocuire a lui Petre Tobă la conducerea Ministerului de Interne, după ce acesta a demisionat din funcţie.

Demisia a venit la câteva ore după ce procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, a solicitat sesizarea şefului statului pentru începerea urmăririi penale a lui Petre Tobă.

 

„Am decis să-mi prezint demisia Primului ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate «secret de stat»”, a declarat Petre Tobă, prin biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

 

Ministrul Petre Tobă  este acuzat de procurorii DNA că a refuzat, în mod discreţionar, să declanşeze procedura de declasificare parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care, predecesorul său, Gabriel Oprea, şi alte persoane din MAI au fost trimise în judecată.

Dosarul vizează deturnarea de fonduri de la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din Minister.

Acuzaţia care i se aduce lui Petre Tobă este de favorizare a infractorului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: RRA/ mediafax.ro