DE ACTUALITATE

Ministrul Educației: Nu se mai susțin tezele școlare, anul acesta

Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat, în această dimineață, că elevii nu vor mai susține tezele, în anul școlar 2020-2021, acestea fiind înlocuite cu evaluarea sumativă, scrie Digi24

 „Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest, se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a explicat ministrul Educației.

De asemenea, va continua pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2021: „Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții, pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și pentru elevi, pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a precizat Monica Anisie.

Ministrul a făcut anunțul, în condițiile în care a fost luată, deja, decizia ca toate școlile din România să treacă în scenariul roșu, care presupune învățarea exclusiv online.

%d blogeri au apreciat: