Connect with us

National

Mirela Dobre

Published

on

Mirela Dobre

-redactor

-membru Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

​          De formaţie sociolog-teolog, Mirela Dobre este angajată a Societãtii Române de Radiodifuziune si face parte din echipa Studioului Teritorial de Radio Oltenia Craiova, din anul 1990. Activitatea sa redacţionala a fost dedicată emisiunilor informative ,,Actualităţi Post Meridian”, apoi domeniului muzical, concretizându-se prin numeroase emisiuni dedicate promovării folclorului autentic.

Mirela Dobre a realizat sute de interviuri cu artişti consacraţi dar şi emisiuni de promovare a tinerilor interpreţi. Este o prezenţă constantă in programele radiofonice, asigurând ilustraţia muzicală a principalelor tronsoane din grilă, colaborând cu alte departamente la realizarea unor emisiuni culturale complexe (reportaje, rubrici si emisiuni tematice) şi a principalelor emisiuni informative, prin intermediul ştirilor redactate.

O latură importantă a activitaţii o reprezintă specializarea in domeniul sistematizării si arhivării fonotecii. Mirela Dobre are sarcina de a asigura diversitatea și calitatea pieselor muzicale difuzate de ROC. Astfel, in urma audierii propunerilor primite din partea caselor de producție şi a unei selecţii riguroase a piesele după criterii stabilite de comisia de specialitate (ce țin cont de autenticitatea materialului sonor și calitatea înregistrării), fonoteca radioului a fost completată cu material sonor de calitate.

Pentru Site-ul Radio Craiova realizează rubrica permanentă ,,Agenda culturală”

A participat la numeroase cursuri de perfecţionare organizate de Societatea Română de Difuziune şi a mediatizat festivaluri naţionale precum Maria Tănase (Craiova), Ioana Radu (Craiova), Maria Lătăreţu (Tg.Jiu), Dor de Primăvară (Caracal), Luţă Ioviţă (Caransebeş) şi Mariana Drăghicescu (Timişoara).

“Cred că muzica este o constantă în viaţa oamenilor iar folclorul românesc reprezintă esenţa spiritului nostru. Nu poţi ramâne indiferent in faţa desacralizării agresive a acestei muzici si nici lamentări la nesfarşit. De noi depinde să acţionăm şi să le oferim oamenilor alternativa autenticitaţii. Cred ca am învăţat cu toţii lecţia drobului de sare si dacă vom alege să inlocuim “lecţiile” moralizatoare sau “cursurile” pretenţioase cu “poveşti” atractive care să stârnească imaginaţia, vom reuşi să stârnim apetitul publicului si chiar să deturnăm ascultători ce nu vor rămâne indiferenţi la “altoirea” unor formate de succes cu un mesaj cultural, valoros.