DE ACTUALITATE

Modificări la legea privind organizarea examenului de rezidenţiat

Senatul a adoptat, în unanimitate, modificări la legea privind organizarea concursului.

Astfel, potrivit amendamentelor adoptate, cifra de şcolarizare pentru rezidenţiatul din acest an se aprobă prin hotărâre de guvern, nu prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi cel al educaţiei, ca până în prezent. Cifra va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă.

Senatorii au luat această decizie pentru a debloca organizarea examenului, care a fost amânat pentru luna decembrie, din cauza lipsei unui ministru la Educaţie.

Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, astfel că proiectul va intra acum în dezbaterea deputaţilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: