Connect with us

International

Moscova „nu are intenţia de a anexa sud-estul Ucrainei”

Published

on

oscova nu are intenţia de a anexa sud-estul Ucrainei, afirmă preşedintele rus, Vladimir Putin.

Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat presei de la Paris înaintea vizitei de două zile pe care liderul rus o începe mâine în Franţa.

Vladimir Putin va participa la aniversarea debarcării aliate din Normandia din 1944 şi va avea primele intâlniri cu lideri occidentali după anexarea Crimeei.

Fragmente din interviu au fost preluate şi de ziarele ruseşti.

Rusia nu are intenţia de a anexa sau destabiliza sud-estul Ucrainei şi nu are în aceste regiuni subunităţi militare sau instructori militari – a declarat preşedintele Vladimir Putin într-un interviu acordat presei franceze înaintea vizitei de joi şi vineri în Franţa.

„Dialog necesar” între Rusia şi SUA

Preşedintele Putin şi-a exprimat speranţa că actuala criză din Ucraina nu va însemna intrarea într-o fază nouă a războiului rece.

Liderul rus a insistat pe de altă parte că autorităţile ucrainene trebuie să înceapoă dialogul şi negocierile cu propria populaţie, şi nu să discute ce aceasta cu ajutorul armelor, tancurilor şi aviaţiei.

Vladimir Putin va avea mâine, la Paris, convorbiri cu preşedintele Francois Hollande, iar vineri va participa la Deauville la manifestările consacrate jubileului debarcării aliate în Normandia, unde deja perfectate întâlniri cu liderii Germaniei şi Marii Britanii, nu însă şi cu preşedintele american Barack Obama.

Vladimir Putin a declarat că nu are motive să creadă că preşedintele SUA nu doreşte să discute cu preşedintele Rusiei, adăugând însă că alegerea îi aparţine acestuia, el personal fiind oricând gata de dialog cu liderul de la Casa Albă.