Connect with us

Evenimente

Movie time: „The Conjuring 2”, un thriller psihologic dupa o experienta reala

Cuplul Warren se reîntoarce pe marile ecrane, cu promisiunea că ar putea fi ultima oară…

Published

on

„Trăind printre demoni 2” („The Conjuring 2”) îi reunește după trei ani pe Vera Farmiga și Patrick Wilson în formula ce i-a adus regizorului recunoscut deja drept un maestru al genului horror, și anume James Wan, o altă serie de bătăi pe umăr și felicitări. Soții Lorraine și Ed Warren pornesc iar la drum, punând la bătaie de această dată ceva mai mult decât un braț de julit, un crucifix de rupt sau o credință de încălcat. Pașii lor îi conduc în aparent liniștita suburbie londoneză Enfield.

În prim plan, cea care fură lumina reflectoarelor nu este perechea formată din cei doi actori consacrați, ci de fata de 12 ani care o joacă pe tânăra posedată Janet, respectiv Madison Wolfe, cu niște ochi albaștri ce te imploră să le crezi pe cuvânt sinceritatea și reminescențe vizibile din Linda Blair tot a anilor ’70.

Trecând prin marea de tunsori retro, nebunia vinilurilor și descântecelor acustice ale lui Elvis – toate marcând cam forțat contextul firului narativ – reportajul adus la viață urmează îndeaproape povestea pe care este bazat, îți dă fiori pe șira spinării când se presupune să facă asta, însă de cele mai multe ori nu se plimbă decât asemeni unei umbre a primului film, nereușind să capteze atenția celui ce vizionează prin detalii ce oricum se vor dizolva în istorisire în cadrul următor. Nu ne mai rămâne astfel decât să ne întrebăm: oare de câte ori se va mai speria audiența de o simplă ușă trântită?

Filmul a avut premiera în România pe 1 iulie și este distribuit de Freeman Entertainment.

 

 

Text: Eliza Niță