DE ACTUALITATE

“Noaptea Albă a Galeriilor” la Craiova

“Noaptea Albă a Galeriilor”
este un eveniment care se desfășoară la nivel național, destinat publicului
larg, care are posibilitatea de a vizita gratuit galeriile de artă din întreaga
țară. Evenimentul își propune să provoace curiozitatea unui public cât mai
numeros și eterogen, care să viziteze expoziții de artă plastică ale artiștilor
tineri sau consacrați.

Publicul craiovean va avea prilejul să viziteze expoziția amenajată în galeria Vollard a Casei de Cultură Traian Demetrescu. Vor fi expuse opere ale peste douăzeci de artiști plastici craioveni, lucrate în tehnici diverse: pictură în ulei și acuarelă, colaje textile, gravură, ceramică, sculptură etc. Curatorul expoziției este doamna critic de artă Magdalena Buce Răduț.

Evenimentul se desfășoară la sediul Casei de Cultură Traian Demetrescu din strada Traian Demetrescu, nr. 31, vineri, 11 octombrie 2019, între orele 19:00 și 1:00. Expoziția va rămâne deschisă publicului și în săptămânile următoare. Accesul este gratuit.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Conferinţele BookLand Evolution revin la Craiova

Conferinţele BookLand Evolution (ediţia a VI-a, val toamnă-iarnă) revin la Craiova, la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, mâine,  10 octombrie...

Închide