Connect with us

International

Noi restricții pentru migranți impuse de Donald Trump

Preşedintele american a anunţat că vor fi impuse noi restricţii pentru migranţi.

Published

on

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că vor fi impuse noi restricţii pentru migranţii care ar încerca să intre în Statele Unite. Reacţia sa vine după atentatul de ieri, de la New York. Un bărbat a declanşat o bombă artizanală, într-un tunel de transport, la o oră de vârf, explozia provocând rănirea a trei persoane. Dispozitivul nu a explodat decât parţial. Suspectul a fost identificat de poliţie ca fiind un tânăr de 27 de ani, originar din Bangladesh. Conform Casei Albe, acesta a ajuns în Statele Unite în 2011, cu o viză de reîntregire a familiei.
Denunţând sistemul de imigrare „lax”, preşedintele Trump atrage atenţia, într-un comunicat că „tentativa de atentat sângeros de la New York — al doilea atac terorist, în acest oraş, în doar două luni – ilustrează, încă o dată, necesitatea urgentă a votării de către Congres a unor reforme legislative pentru protejarea americanilor” – transmit agenţiile de presă.

ULTIMA ORĂ

fire wallpaper fire wallpaper
Sport9 ore ago

Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra olimpică a fost aprinsă astăzi la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101  de zile înaintea ceremoniei de deschidere...

river between trees river between trees
Regional9 ore ago

Hidrologii au emis coduri galbene

Vor intra în vigoare diseară, la ora 21:00, și vor expira mâine seară. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul...

National10 ore ago

Se apropie vacanța de primăvară

Vacanța de primăvară pentru preșcolari, elevi și profesori va începe sâmbătă, 27 aprilie, și va dura 11 zile, până marți,...

Info Trafic10 ore ago

Județul Vâlcea: Restricții de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, pe...

Regional11 ore ago

A doua zi a simulării judeţene a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în Dolj

Marți, 16 aprilie 2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii de...

Regional11 ore ago

Universitatea din Craiova marchează 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Universitatea din Craiova (UCV) sărbătorește aniversarea a zece ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză. Pentru a...

person giving fruit to another person giving fruit to another
National11 ore ago

Ionel Păun: Producătorii agricoli români se confruntă cu dificultăți în desfacerea recoltei (INTERVIU)

Producătorii agricoli din România ridică problema dificultăților întâmpinate în procesul de desfacere a recoltei, subliniind că nu își pot vinde...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON