Connect with us

Fapt divers

Noua lege a fumatului

Published

on

Parlamentul Marii Britanii a aprobat miercuri, 11 martie, o lege conform căreia toate pachetele de țigări vor arăta la fel. Așadar, pe noile pachetele simple va fi tipărit numai numele producătorului și/sau al brandului. Legea este menită să promoveze sănătatea publică și în rândul tinerilor, creând prejudicii companiilor de tutun, care își vor promova marfa mai greu, datorită faptului că toate pachetele vor arăta la fel.

tigari2

În favoarea legii au votat 367 de parlamentari britanici, dar 113 au fost împotrivă. Potrivit Ministrului Sănătații Publice, Jane Ellison, legea “pachetelor standard de țigări” va intra în vigoare până în luna mai, 2016.

Companiile de țigări au reacționat imediat, majoritatea anticipând această acțiune legislativă. Conducătorii mai multor branduri de țigări au declarat că vor lua măsuri în instanță, pentru a proteja drepturile de promovare ale companiilor pe care le conduc.

În 2014, potrivit institutului de cercetare de marketing Euromonitor International, industria tutunului în Marea Britanie valora aproximativ 29 miliarde de lire (41 miliarde euro). Un pachet de țigări în Anglia costă nu mai puțin de 8 lire (11 euro).

Proiectul de lege propus în parlamentul britanic rivalizează cu măsurile luate în Australia în anul 2012. Australienii au introdus o lege care obligă companiile de țigări să își vânda marfa în pachete de culoare verde măsliniu, pe care sunt printate imagini sau mesaje despre efectele nocive ale fumatului.

ULTIMA ORĂ

Regional3 minute ago

Cauza probabilă a exploziei de miercuri seara, de la blocul din Craiova, este o acumulare de gaze

International37 de minute ago

Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Sport16 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National16 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional16 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional16 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional17 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON