Connect with us

Regional

Nu lăsa pe nimeni în urmă!

Published

on

Asociația Langdon Oltenia – Centrul Educațional „Teodora” şi Universitatea din Craiova vă invită joi, 21 martie 2019, între orele 13.30-16.30, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, să participați la evenimentul LEAVE NO ONE BEHIND/NU LĂSA PE NIMENI ÎN URMĂ! dedicat Zilei Mondiale Sindrom Down, sub deviza CETĂȚEAN CA TINE!

21 martie este o zi de conștientizare globală, care a fost observată oficial de către Organizația Națiunilor Unite începând cu anul 2012.

Evenimentul aduce în atenția comunității din Craiova, abilitățile adulților cu sindrom Down pentru a clarifica faptul că nimeni nu ar trebui lăsat în urmă. Împreună putem face lumea să vorbească despre această categorie de populație.

Acţiunea va fi stradală și constă în două etape:

I. CETĂȚEAN CA TINE – un flash mob prezentat de 150 de persoane, tineri cu sindrom Down din Băilești, Craiova și București, studenți și profesori voluntari din cadrul Universității din Craiova, părinți și prieteni;

II. NU LĂSA PE NIMENI ÎN URMĂ – lecție deschisă de tango, la care sunt invitați să participe toți cei care doresc să interacționeze cu tinerii cu sindrom Down;

Jocuri sportive incluzive;

Festivitatea de premierea participanților cu sindrom Down.

Craiovenii sunt invitați să contribuie cu valoarea unui tricou, şepcci sau cafele la susținerea activităților organizate de ALDO-CET în beneficiul persoanelor cu sindrom Down.

Evenimentul face parte din campania mondială LEAVE NO ONE BEHIND, inițiată de Down Syndrome Internațional.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON