Connect with us

International

O noua greva generala la Caile Ferate Belgiene

Greva va incepe chiar din aceasta noapte si va dura cel putin doua zile.

Published

on

O nouă grevă generală la căile ferate belgiene ar urma să perturbe serios traficul în această seară de la miezul nopţii, timp de două zile. Vor fi blocate inclusiv trenurile Eurostar ce asigură legătura între Londra şi Bruxelles. Vor intra în grevă doar lucrătorii feroviari din capitala Bruxelles şi din sudul ţării.

Sindicatele flamande din nord nu vor apela la acest mijloc de protest, dar din cauza interconectării circulaţia trenurilor care trec prin capitala Bruxelles şi în această parte a Europei va fi puternic perturbată.

Societate naţională de Căi Ferate Belgiene anunţă că trenurile Talis şi Eurostar vor fi şi ele expuse grevei deoarece aceasta a fost declanşată de sindicatele francofone din sud.

Preavizul de grevă a fost anunţat în 31 decembrie în urma unor discuţii eşuate cu guevrnul.

Cele două mari sindicate belgiene cel creştin şi cel socialist solicită menţinerea unui număr minim de agenţi feroviari în urma faptului că 30% dintre ei urmează să iasă la pensie până în 2019. Totodată sindicatele contestă un plan de creştere a productivităţii propus de guvern.

ULTIMA ORĂ

International8 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National9 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional9 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional9 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional9 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional9 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional10 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON