Connect with us

Regional

„Open Air Blues Festival”, la Brezoi

Published

on

La Brezoi, județul Vâlcea, începe astăzi festivalul „Open Air Blues Festival”, la care autoritățile locale au estimat o medie de aproximativ 7.000 de persoane în fiecare dintre cele patru zile de concerte.

Primarul din Brezoi, Robert Schell, a precizat, pentru Agerpres, că biletele și abonamentele puse în vânzare au fost deja epuizate, fiind așteptați și iubitori ai blues-ului și jazz-ului de pe peste hotare, grupuri de fani din Olanda, Germania și Statele Unite ale Americii având rezervate pensiuni atât în Brezoi, cât și în celelalte zone turistice din apropiere – Malaia și Voineasa.

Festivalul de blues de la Brezoi, ajuns la cea de-a treia ediție, se defășoară în perioada 18 – 21 iulie, printre artiștii care vor concerta fiind americanca Beth Hart, care va urca pe scenă în această seară, dar și alte nume mari ca Ana Popovic, EB Davis & The Superband, Jonathon Boogie Long sau „The White Blues King” Oscar Benton, cel care va încheia festivalul cu un concert susținut în seara de duminică.

ULTIMA ORĂ

International5 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National5 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional5 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional5 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional6 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional6 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional6 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON